MITUL VINOVATIEI

Posted by on Jul 21, 2013 in Consiliere Parinti, Featured | 0 comments

MITUL VINOVATIEI

Unul dintre cele mai distructive sentimente pe care le incearca un parinte este vinovatia. Cand suntem parinti, fiecare dimensiune a realitatii ne impinge catre a ne simti vinovati: copilul care isi arata direct nemultumirea, frustrarea sau nevoia; bunicii care se asteapta sa facem pentru copiii nostri ceea ce au facut ei pentru noi, cand eram copii; gradinita sau scoala, care asteapta de la parinte un copil compliant, adaptat, motivat pentru performanta; vecinii care ne evalueaza in functie de gradul de politete sau sociabilitatea copilului; parintii altor copii, care de obicei procedeaza mai bine si au copii mai generosi, mai destepti, mai sociabili… si, nu in ultimul rand, propria noastra organizare psihica, in care “a fi responsabil” inseamna “sa te simti vinovat” de tot ceea ce nu merge bine!

 Cum am putea avea incredere ca suntem parinti buni, cand ni se dau atatea motive sa ne simtim vinovati?! Vinovatia ne demotiveaza si ne dezorienteaza! Cautam solutii si solutiile ne acuza… de aceea…

 …primul lucru pe care il poti face este sa renunti la vinovatie! Citeste mai jos cum:

  1.  Cum actioneaza vinovatia?

 Vinovatia este un sentiment – povara, care ne limiteaza libertatea de actiune. Este sentimentul asociat unei judecati, semnul ca nu am fost intelesi (de altii sau de noi insine). Cand va simtiti vinovati, ganditi-va ca ceva despre voi insiva v-a scapat. Nu v-ati inteles complet, doar v-ati raportat la o norma morala.

 Odata instaurata, vinovatia pune stampila esecului asupra actiunii intreprinse, facand ca  o noua incercare sa para lipsita de sens. Vinovatia nu este constructiva, pentru ca ea pune in umbra ceea ce am facut bine, ceea ce am reusit si subliniaza ce am gresit! Vinovatia este sentimentul prin care valoarea unei experiente se pierde, se disipeaza. Greseala nu se transforma intr-o experienta din care pot invata, ci intr-un sentiment de regret, neputiinta si zadarnicie.

 Pentru a ne elibera de vinovatie este suficient sa ne privim cu intelegere. Abilitatea de a te privi cu intelegere se formeaza in timp, prin antrenament. Incepe cu dorinta de a te intelege, putina dragoste si un ragaz pe care ti-l acorzi pentru a te privi.

             2. Cum altfel pot privi nemultumirea copilului?

 Putem intelege mai bine nemultumirea copilului atunci cand reusim sa il privim ca pe o alta persoana, separata de noi. Rolul parintelui nu este acela de a trai in locul copilului, ci doar de a-l sprijini, a-l iubi, a-i acorda incredere. Astfel, nu este potrivit sa spunem ca “il hranim”, sau “il adormim”, pentru ca se hraneste si adoarme singur. Ceea ce facem este doar sa ii oferim mancare, sa il invelim la culcare sau sa ii spunem o poveste. Aceasta distinctie ne permite sa pastram clare diferentierile in constiinta noastra si sa-l invatam si pe copil care sunt responsabilitatile lui. De asemenea, ne da voie sa avem incredere in competenta (innascuta) a copilului de a adormi sau de a se hrani singur, eliberandu-ne de responsabilitatea unor procese pe care nu le putem, in realitate, controla. Multi parinti care nu fac aceasta distinctie se simt responsabili de cat de mult / putin a mancat copilul, sau se tem sa ii dea mancare solida, “ca sa nu se inece” etc.

 In acest context, putem reconsidera nevoile sau nemultumirile exprimate de copil, ca fiind “ale lui” in loc sa fie “ale noastre”. Si ceea ce putem face este sa le intelegem, sa sprijinim copilul si sa ii impartasim increderea noastra in capacitatea lui de a le rezolva.

           3. Altii sunt parinti mai buni?

Felul in care ne exercitam rolul de parinte nu tine numai de noi, de modul nostru de gandire sau de experientele traite cu parintii nostri: chiar copilul nostru este cel / cea care ne invata cum sa fim parintii potriviti pentru el / ea. Cei care au mai mult decat un copil observa fara exceptie ca sunt parinti diferiti cu fiecare copil. Chiar daca incearca sa fie “echidistanti”, fiecare copil va manifesta modalitati diferite in care are nevoie sa fie ajutat.

Pe de alta parte, nu este nevoie sa aspiram la perfectiune in rolul de parinte. Nimeni nu stie cum arata un “parinte perfect”. Daca avem ceva de invatat de la alti parinti, cu siguranta ca si ei au de invatat de la noi. Sa retinem, totusi, ca daca ei sunt “parinti buni”, sunt astfel pentru copilul lor. Fiecare copil este diferit.

         4. Copiii mei nu sunt pe placul altora?

 De multe ori, parintii se simt vinovati cand copiii lor incalca asteptarile altora sau ale lor (de exemplu, nu comunica cu altii, nu ii asculta sau spun lucruri considerate ca nepotrivite, se comporta neadecvat cu alti copii etc.)

Niciodata nu putem fi pe placul tuturor! Si nici copiii nostri nu pot sa placa tuturor.

  In loc sa ne simtim vinovati ca “nu i-am crescut bine”, putem realiza ca felul in care ei simt, gandesc si actioneaza (chiar daca nu este pe placul nostru sau al altora) are un sens, o coerenta ce pot fi intelese. Ca parinti, i-am sustinut cat am putut pana in acel moment, dar este procesul lor de dezvoltare. Un copil este un om care abia acum invata.  Asa cum am spus mai sus, ceea ce putem face este: sa intelegem de ce copilul spune un lucru pe care noi il consideram nepotrivit, (de exemplu, “ce burta grasa are omul asta din fata noastra” este o remarca ce indica uimirea copilului in fata a ceva nemaivazut, o lipsa de informatie legata de normele estetice ale siluetei si, desigur, o lipsa de empatie fata de persoana care ar putea fi afectata de o asemenea remarca!); sa sprijinim copilul, pentru a creste competentele sale sociale (oferindu-i informatiile care ii lipsesc, ajutandu-l sa inteleaga perspectiva altuia); sa acordam incredere capacitatii de dezvoltare a copilului, intelegand ca nu este nevoie sa ii punem o eticheta (“este prost-crescut” sau “este nesociabil”), manifestarile sale fiind doar un indiciu privind nivelul sau de dezvoltare de pana acum.

         5. Cum sa fiu un parinte responsabil fara a ma simti vinovat?

 Sa fii responsabil/a inseamna sa consideri ca este “treaba ta” sa faci anumite lucruri. Pentru a nu te simti vinovat, asuma-ti responsabilitatea doar pentru acele aspecte care tin intr-adevar de tine. Recunoaste-ti limitele dincolo de care nu mai poti controla ceea ce se intampla. (Stiu ca poate fi placuta postura de “zeu omnipotent” in care te vede uneori copilul tau, dar ramanand acolo risti sa traiesti din plin vinovatia neputiintei!)

 Uman fiind, acorda-ti timp, intelegere si dragoste pentru a putea deveni cel mai bun parinte care poti fi icon smile MITUL VINOVATIEI

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>