PARINTE SAU PERSOANA?

Posted by on Jul 21, 2013 in Consiliere Parinti, Featured | 0 comments

PARINTE SAU PERSOANA?

Copii fiind, ne vedem parintii sau persoanele care ne ingrijesc ca pe ancore ale vietii, repere ale realitatii, sanse pentru existenta si implinirea noastra ca oameni. Intr-un cuvant, inainte de a-i cunoaste ii dorim langa noi, ii iubim. De aceea, cand devenim noi insine parinti este ca si cum pasim in cealalta parte a universului… o noua perspectiva, greu de imaginat, desi aparent comuna si accesibila oricui.

Multe persoane traiesc intens inceputurile lor ca parinti, se dedica in intregime noului rol, legand indestructibile relatii de iubire si grija, care constituie “pasaportul pentru viata” al nou-nascutului.

Ca parinti, nu ne implinim doar responsabilitatile fata de copilul nostru, ci ne dezvoltam si noi, ne imbogatim, adaugam un nou mod de a vedea lumea celorlalte moduri pe care le-am folosit pana atunci. Devenim, intr-un fel, altii. Procesul de crestere personala se desfasoara in mod firesc, prin integrarea noului rol de parinte in complexitatea personalitatii noastre: devenim femeia sau barbatul care are un copil, medicul, profesoara, tamplarul sau vanzatoarea care are un copil, alpinistul, dansatoarea, glumetul, calatoarea care are un copil… faptul ca avem un copil se va reflecta in toate aspectele vietii noastre si toate priceperile, pasiunile, activitatile, durerile, tendintele sau fricile noastre vor influenta felul in care suntem parinti.

Coplesiti de noul rol de mama sau de tata, putem uita insa uneori de noi, persoanele care suntem. Putem avea senzatia ca “trebuie sa dam totul” sau ca “nu mai avem timp” sa fim si doctori, prieteni, calatori, vecini. “Ne blocam” in rolul de parinti. Cand se intampla acest fenomen, ne simtim obositi, secati de resurse, nu mai reusim sa reactionam spontan la provocarile cu care ne confruntam; putem fi tristi sau agitati, nemultumiti, frustrati. Ne putem simti vinovati.

Pentru a ne reveni, trebuie sa inlaturam cauzele care au dus la acest blocaj:  pot fi cauze conjuncturale – gestionarea defectuoasa a timpului, lipsa ajutorului, probleme de sanatate ale copilului, dar pot fi si cauze mai profunde, care tin de organizarea noastra psihica. In acest caz, este important sa le constientizam si sa le schimbam. Teama ca i se poate intampla ceva copilului, sau ca nu se dezvolta cum trebuie, sentimentul parintelui ca nu poate implini nevoile vitale ale copilului sau ca fara o atentie continua nu ar supravietui – sunt aspecte pe care le putem intelege privind in urma, la povestea propriei noastre vieti.

La tine cum a fost? Ai trait o astfel de experienta, ca parinte? Cum ai reusit sa o depasesti?

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>